joi, 30 iulie 2015

Simfobiologica

Trosnindu-mi degetele,
Fac o muzică biologică.
Trosnindu-mi inima ,
Fac o muzică cuminte.

Sunt muzică acum,
Lichidă pe simfonii
Aşezate pe vene
Ca pe portativ.

Bătăi de pleoape
Ca un metronom ,
Îmi ţin ritmul

Trosnindu-mi sufletul
Mă apropii de cer.
Acolo ,cineva,
Din vina mea, dansează.

Mimosa pudica

Companioana mea
Mimosa pudică cu spini.
Se bronzează la neon
Şi o mai ud câteodată cu ceai dulce.
O gâdil cu degetele aprinse,
Ea se apară cu venin fluorescent pe frunze.
O ţin într-o ceaşcă şi îi leg o lesă de toartă,
Apoi o plimb prin gară să vadă trenuri.
În camera plină de lumină
Mă priveşte şi îmi este ruşine,
O mângâi ,capăt şi eu piele tepoasa.
Vorbesc cu ea...tot nu mă iubeşte,
Aşa că îi mai las nişte săruturi la rădăcina.
Te-am cules în august,îţi aduci aminte?
Când am coborât din navă
Şi dintr-un câmp de mimoze
Tu te-ai deschis.

Poezia 9

Venus era o linie
Dusă de la Est la Sud.

Venus era violet,
Albastră la capete şi perpendiculară.

Jubila pe pătrăţele.
Aşa jubilează narcomanii pe linii.

Se arată nudă şi dreapta minorilor
Supraexcitaţi de complexitate.

Aceştia ,prin probleme perverse,
Încercau să îi găsească punctul X.

Venus era muza lui Pitagora,
Şi acesta i-a iubit dimensiunea.

Venus era o linie condiţionată
De infinit către Est.

marți, 14 iulie 2015

Siamezi

Noi ne-am iubit atât de mult
Încât nu am putut să ne despărţim
Şi în căldură pântecului matern
Am rămas uniţi.

Lipiţi , contopiţi frunte în frunte
Să ne putem privi de-a pururi în ochi unul pe altul
Circulând agale prin noi aceeaşi seva.

Ne-au scos, aşadar,
Lumina rece de spital -ţipam.
Doctorii s-au albit şi-au dat din cap dezamăgiţi
Din frică de atâta iubire.

Mamă, ştiu că ne picau
Picuri săraţi pe cefe
Şi ne cântai mult mai încet,
Mai sacadat,mai înfundat.

Acum e frig,acum e linişte,