Bienvenida a la muerte

"Bienvenida a la muerte"
Îmi bate în lemn vidma 
Mă prinde de mâna şi 
Mă aruncă în găvanele-i negre... 
Am regrete,pasăre, 
Mai seci ca nisipurile Victoriei 
După ce vocea ta a încetat 
În ecoul cenuşă. 
Închin rugăciuni în limbi marine 
Dar apele din lipsa de ochi ale morţii 
Nu mă acoperă când mă înec 
Cum ar fi putut braţele tale 
Şi genele tale. 
E sus,mai văd vitraliul lumii 
Şi tu pe o creangă de nuc 
Mă urmăreşti cu ochii mici.. 
Sunt eu, pasăre.

Fetele scrumiera

În zori maşinile lucesc 
Priviri de faruri mă sărută 
Zgomot de păsări mecanice 
Traversează văzduhul dogorit de oraş 
Printre fabrici şi discoteci 
Mascote vişinii cu glezne negre 
Aşteaptă dragostea la kilometru şi tarif 
Singurătăţile se alintă-n paturi aspre 
Din loc în loc ţigări în loc de "noapte bună" 
Pivoţi în buzele crăpate 
Fetele scrumieră de azi şi dorurile fumegânde de mâine 
Oraşul în sfârşit se macerează 
În soarele violet şi muribund.

Omul cu masca de cupru

Omul cu masca de cupru 
Priveşte lumea-napoi oglindită 
Fluieră în tril de vagoane 
Cu limba de oţel îndoită. 
Un sunet greu,jalnic se-nalţă 
De roţi deraind peste şine. 
Ielele umblă prin fabrici 
Ţinând isonul ruginei,  
Şi-i sare,zmoală peste oameni 
Cu feţele arse de soare. 
Deasupra orchestrei- furnale 
Şi omul cu masca de cupru.

25.04

Zgomotul pleoapelor 
Se mai aude la două dimineaţa, 
În camera obscură bate un gong, 
Nu doarme 
Mai aşteaptă. 
Până când mările vor stropi 
Carul Mic şi Andromeda, 
Să simtă gust de sare 
Şi petrol, 
Până când măcăleandrul 
Se va întoarce să-i atingă 
Genele cu penele, 
Somnul trece în pas săltat 
Pe lângă camera obscură 
Uşor.

Cercul de dans al cetatenilor

Oamenii par să crească din beton 
Se mişcă în sunetul trenurilor 
Zâmbesc molatic se întind 
Să prindă schela de cupru a cerului 
Şi dansează în vântul făcut de fuga 
Roţilor în mişcare. 
Porumbeii furişaţi pe peron 
Se prind cu ghearele de ei 
Iar timpul pare că le picură în ochi 
Apoi se prăbuşesc... 
Până la apus se tatonează pe beton 
Iar până dimineaţă 
Cresc alţi oameni. 

Lisa si Ptiţa

Îmi e atât de teamă de furtună 
Şi nici chiar ţie nu îţi mai pot spune 
Să mă adormi cu voce de bacantă 
De pasăre-ascultată în surdină. 
Şi tună aprig,tună de mă doare 
Fiece ligament şi os şi coastă 
Nimbul de goliciuni,şi iarnă noastră 
Mai caldă decât orice primăvară. 
Sunt mii de intonaţii în furtună 
Sunt mii de inflexiuni în vocea-ţi lină 
Eşti măcăleandrul cuştii mele triste 
Ce s-a descoperit către jivină. 
Sunt fiara,vulpea ce fuge-njunghiată 
Că a iubit o zburătoare ologită 
Şi sunt şi gândul depărtării australe 
Voit a fi lăsat pe altă dată. 

Unde-ai ascuns minunea lumii, 
Lumina lumii,pasăre-ordinară?

Pastel cu pisică

Şi corpul tău ar întregi 
Tabloul meu cu păpădii 
Iar vântul tot ţi-ar mângâia 
Fruntea- proaspete poezii. 
În iarba crudă moţăi mulţumit 
Cu mâinile murdare de pământ 
Şi strivite-ntre degete rămân 
Tot firele plăpânde de trifoi. 
Ce buze reci,o libelulă zboară, 
Prin buruieni apare o pisică, 
O mângâiem şi toarce adormită 
Ghemuindu-se moale între noi. 
S-ar stinge raze pe părul tău negru, 
S-ar tăia vântul în mustăţi întoarse 
Şi-n gheare mici şi-n zâmbetele noastre.

0805

Gol,solul ne macină,adânc
Putem să ne mai întâlnim în altă paralelă,
Pe alt meridian, unde sufletele sunt nuanţe
Formează tablou şi pictează linişti.
O linişte am primit moştenire,
Orizontală cu cugetul în astre,
Un milion de sunete pe buze
O mai taie.

Păsările taie liniştea violent,
Mă absorb şi eu în senin.