Miere de mana

Timpii intre mine si lume Sunt distante colosale Pe care le strabat cat Un impuls electric Intre coaste, creier si ochi Apoi vorbesc Si poate ca nu mereu imi recunosc Tonalitatile din voce Sau cuvintele Sau limba Dar stiu fiecare liniste Care imi mangaie fiecare vena Care imi gadila fiecare os Se prelinge calda Dulce si neagra ca mierea de mana Prin sirea spinarii O liniste grea si tulbure Care pateaza albul pielii mele Crapate de musuroaiele porilor Cand spun despre dragoste e liniste Melancolie si liniste Cand pasesc pe distante orizontale Kilometrii in liniste O intreaga statuie lasata in furtuni, In canicula, in razboi, A invatat sa vorbeasca O limba moarta Sa ucida tot din sine Iar acum ii picura liniste din ochi Sunt o statuie care se uita peste lume, Desi sunt in dedesubtul ei, Cu ochii blanzi Sunt o cantite neglijabila de melancolie Un peste in propria lui mare Inert, impotriva curentului Sunt o fiara care taiata de un vanator Sangereaza umil la picioarele acestuia Nu schelalaie Ci moare la fel cum s-a nascut In liniste.