Îmi e atât de teamă de furtună
Şi nici chiar ţie nu îţi mai pot spune
Să mă adormi cu voce de bacantă
De pasăre-ascultată în surdină.
Şi tună aprig,tună de mă doare
Fiece ligament şi os şi coastă
Nimbul de goliciuni,şi iarnă noastră
Mai caldă decât orice primăvară.
Sunt mii de intonaţii în furtună
Sunt mii de inflexiuni în vocea-ţi lină
Eşti măcăleandrul cuştii mele triste
Ce s-a descoperit către jivină.
Sunt fiara,vulpea ce fuge-njunghiată
Că a iubit o zburătoare ologită
Şi sunt şi gândul depărtării australe
Voit a fi lăsat pe altă dată.
Unde-ai ascuns minunea lumii,
Lumina lumii,pasăre-ordinară?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu