Oamenii par să crească din beton
Se mişcă în sunetul trenurilor
Zâmbesc molatic se întind
Să prindă schela de cupru a cerului
Şi dansează în vântul făcut de fuga
Roţilor în mişcare.
Porumbeii furişaţi pe peron
Se prind cu ghearele de ei
Iar timpul pare că le picură în ochi
Apoi se prăbuşesc...
Până la apus se tatonează pe beton
Iar până dimineaţă
Cresc alţi oameni.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu